Organizția Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea este bazată pe principiul comunității și pe principiul slujbei:

Conform principiului comunității, biserica începe cu COMUNITATEA (vezi aici), și - asemenea unei case - este clădită de jos în sus. Membrii comunității își aleg superiorii. Unitatea comunitățiilor în cadrul bisericii este asigurată de adoptarea unei doctrine comune, iar autonomia comunității locale este garantată de interdicția ca o comunitate să se amestece în viața spirituală și în dirijarea unei alte comunități. Nici conducerea superioară, nici cea a comunității nu poate primi sau exlude membrii din comunitate, ci numai adunarea generală ordinară sau specială a comunității locale. Condițiile în care o comunitate își exercită drepturile și îndatoririle ei sunt prevăzute în Statutul de Organizare a Bisericii, cât și în MANUALUL BISERICII (vezi aici).

Conform principiului slujbei, SLUJBAȘII (vezi aici) sunt rânduiți temporar pentru îndeplinirea unor sarcini spirituale. A fi slujbaș înseamnă a fi servitor, și nu domnitor. În biserică nu există funcții permanente, autonome, cu scop în sine, ci numai temporare, dependente și cu scopul servirii. În biserică există doar o singură preoție: cea universală, a tuturor credincioșilor. Cea mai înaltă slujbă în biserică este cea de pastor. Hirotonirea are valabilitate permanentă, dar este condișionată de realegere sau reacreditare. Niciun slujbaș hirotonisit și nici un pastor nu poate exercita servicii vașabile, legate de întărire, dacă nu a fost reales, respectiv reacreditat.

Slujba are un caracter reprezentativ dublu: slujbașul Îl reprezintă pe Hristos, și reprezintă comunitatea. Primul arată esența, cel de-al doilea - forma slujbei. Esența slujbei este divină, căci a fost instituită de Dumnezeu, iar forma slujbei este umană, deoarece însărcinarea vine prin oameni, prin alegerea sau discernământul oamenilor, pe care, apoi slujbașul îl reprezintă.

Forma de conducere a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea este reprezentativă, recunoscându-se că autoritatea le revine membrilor, fapt exprimat prin reprezentanți legal aleși la fiecare nivel de organizare, responsabilitatea executivă fiind delegată forurilor și slujbașilor în vederea conducerii Bisericii la fiecare nivel în parte.

Schema de organizare:

1. Biserica locală. 

2. Conferința locală.

3. Uniunea de biserici.

4. Uniune de conferințe.

5. Conferința Generală și diviziunile ei.

Română